Servicii Funerare Pompe Funebre

Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.

Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.

Ok, I got it

SERVICII FUNERARE

<INTRA IN SITE

Cautare rapida...

OMUL, FAŢĂ CU ISUS

O întâlnire
Credinţa nu o putem despărţi de Cristos care, la începutul predicii Sale, zicea: "pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Marcu 1, 15), adică convertiţi-vă, schimbaţi felul vostru de a vedea îngust, închis, ca să puteţi primi Evanghelia şi să puteţi crede în ea.
Ca orice îmbogăţire calitativă, credinţa pretinde o deschidere şi un dar. Darul îl dă Dumnezeu, deschiderea este lucrarea noastră. Această deschidere este un efort pentru a ieşi din noi înşine, un angajament al întregii noastre fiinţe faţă de cuvintele lui Isus.
Evanghelia cuprinde Cuvântul lui Isus. Acest cuvânt însă nu trebuie considerat izolat, desprins de simplitatea şi totodată maiestatea persoanei lui Isus. Cuvântul Mântuitorului este manifestarea senzorială a Logosului, a Cuvântului lui Dumnezeu. Deschizându-ne spre Evanghelie, ne deschidem spre El. În credinţă stau faţă în faţă două persoane: omul şi Isus. Nu numai mintea, ci persoana noastră întreagă trebuie să se deschidă faţă de Cuvântul lui Isus, ca şi faţă de Persoana Sa. Prin credinţă ne întâlnim plenar cu Isus, găsind în El adevărul şi viaţa.
«Există în noi un strat mai adânc decât inteligenţa, mai intrinsec decât sentimentul, mai uman decât inconştientul. Există un nivel la care se găseşte unitatea cea mai intimă a celor două mari componente ale fiinţei: cunoaşterea şi iubirea. La acest nivel tendinţa spre adevăr şi tendinţa spre bine sunt un singur lucru. În această unitate organică şi originară cunoaşterea nu este lumină rece, iar iubirea nu este patimă. Cunoaşterea e plină de iubire, iar iubirea are ochi care văd.
În această ascunzătoare a fiinţei noastre naşte iubirea, rezidă cunoaşterea; aici ne putem simţi mai adânc şi mai deplin fericiţi; aici suntem mai cu adevărat oameni: un "tu" viu şi un "eu" viu.
La aceasta apelează Isus când ne cere credinţa. Aspiraţia noastră spre adevăr se lasă condusă de această unitate originară, deodată cu tendinţa spre bine. Fiecare avem convingerea că ceea ce este în mod absolut bun este totodată în mod absolut şi adevărat". A răspunde «da» lui Isus, echivalează cu stima faţă de o valoare totală şi imediată» [3].
Deoarece Dumnezeu acordă credinţa în ceea ce are omul mai intim, ea nu este legată de capacitatea intelectuală. Dacă drumul spre credinţă ar fi exclusiv intelectual, oamenii inteligenţi şi culţi ar trebui să fie mai credincioşi. Pe Dumnezeu însă Îl găsim mai degrabă printr-un fel de cunoaştere legată mai mult de orientare interioară a omului, decât de capacitatea sa intelectuală. "Mărescu-te Părinte - zice Isus - Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de la cei înţelepţi şi înţelegători, şi le-ai descoperit pruncilor" (Luca 10, 21).
Asta nu înseamnă că cei înţelepţi sunt excluşi de la credinţă, ci doar că în materie de credinţă, puţina inteligenţă nu este un factor negativ (cf. Corinteni 1, 20-21; 25, 28-29; 2, 6-7).
Nu inteligenţă, ci ascultare se cere pentru a ajunge la credinţă, căci aceasta nu este o descoperire personală. E necesar a asculta cuvântul lui Cristos prin cuvântul Bisericii. Acest cuvânt îl ascultăm şi-l primim, dăruindu-ne cu totul Celui care este mai mare decât noi, acceptând să trăim în lumea Lui.

IUBIREA
În doctrina lui Isus, la baza oricărei legi, centrul, nucleul, focarul, este iubirea. Iubirea în toate direcţiile, în toate sensurile: iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui, din care Isus face cea dintâi şi cea mai de seamă poruncă, poruncă la care se reduce orice lege.
Dumnezeu ne iubeşte şi pretinde să-L iubim.
Dar nu-l putem iubi pe Dumnezeu fără să iubim pe aproapele: "cine iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său" (I I. 4, 21). Dar aproapele - orice om - nu este un mijloc de a dovedi iubirea faţă de Dumnezeu, ci este obiect concret de iubire: omul de lângă noi, cu nevoile sale, cu personalitatea sa. În acest om trebuie să vedem pe Dumnezeu, rădăcina şi raţiunea primordială a întregii existenţe, raţiunea supremă a iubirii.
Isus a iubit pe oameni dăruindu-se, în supunere cu voinţa Tatălui ceresc, pentru mântuirea lor, până la moarte.
Abnegaţia creştină devine şi ea iubire şi, deci, plăcută lui Dumnezeu, dacă se practică din aceste motive care l-au însufleţit pe Isus. Iar iubirea este fericire.
Cine nu se caută pe sine duce o viaţă fericită, căci în toate găseşte motiv de a se devota oamenilor prin Cristos, pentru Dumnezeu vrednic de toată iubirea.
În acest sens, abnegaţia şi devotamentul devine jugul lui Cristos; jug plăcut şi sarcină uşoară (cf. M 11, 30

Piczo

SERVICII FUNERARE

Post Clip On Your Blog!